Două noi biserici vor fi construite în Cluj-Napoca

Un articol de: Flavia Oroian - 01 Aprilie 2012

Comisia de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca a aprobat proiectele tehnice pentru două lăcaşuri de cult ce urmează a fi construite în municipiul Cluj-Napoca.

Primul lăcaş de cult va fi ridicat în Parohia "Sfântul Ioan Gură de Aur", pe strada Porţile de Fier, din cartierul Mănăştur. Preotul paroh Marian Bogdan a menţionat că acesta se va ridica pe terenul pe care Arhiepiscopia Clujului l-a primit din partea primăriei, în folosinţă gratuită, cu o suprafaţă de 918 metri pătraţi. Lăcaşul de cult va fi în formă de cruce grecească cu trei abside, două laterale şi una spre răsărit, în care se va afla altarul. Parohia "Sfântul Ioan Gură de Aur" a fost reînfiinţată pe 19 decembrie 2011, ca urmare a dorinţei credincioşilor din zona aflată între străzile Plopilor, Calea Floreşti, Tăşnad şi Arinilor. "Este o parohie mare, având 2.000 de persoane, pe care le-am vizitat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, precum şi două şcoli şi o grădiniţă", a spus pr. paroh Marian Bogdan. Cea de a doua biserică va deservi Parohia "Învierea Domnului" şi va fi construită pe Strada Viilor din cartierul Zorilor, după cum a arătat pr. paroh Nicolae Dura, care a primit, din septembrie 2010, sarcina de a ridica noul edificiu. Construcţiile celor două biserici vor demara imediat după obţinerea autorizaţiei.