Două treimi dintre greci, vaccinați
Grecia continuă relaxarea restricţiilor anti-COVID-19 şi va elimina interdicţia de circulaţie pe timp de noapte în zonele roşii, în condițiile în care circa 65% din greci au fost vaccinați, a anunţat ministrul sănătăţii, Thanos Plevris, potrivit Agenţiei EFE. Guvernul de la Atena a reuşit să ţină sub control pandemia prin restricţii severe privind mobilitatea şi contactele sociale și prin testarea obligatorie, pe propria lor cheltuială, a tuturor celor care nu s-au vaccinat. (C. Z.)