Două zile de credință şi tradiție în judeţul Satu Mare

Data: 29 Septembrie 2026

În perioada 26-27 septembrie 2026 s‑a desfășurat cea de‑a 5‑a ediție a evenimentului „Satele Unite ale Sătmarului”, inițiat de Adrian Felician Cozma, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.

Evenimentul a început la Mănăstirea „Sfântul Andrei” - Chilia din Homoroade, judeţul Satu Mare, de unde sute de oameni au pornit la drum cu cai și căruțe, îmbrăcați în port popular și purtând tricolorul. Timp de două zile, alaiul a trecut prin mai multe sate sătmărene, cu opriri la biserici, mănăstiri și în mijlocul comunităților. Au fost peste 80 de kilometri parcurși împreună, într‑o călătorie în care credința și tradiția au fost prezente la fiecare popas. În localitățile de pe traseu au fost oficiate slujbe, iar oamenii s‑au rugat împreună cu preoții. Caii, căruțele, costumele populare și cântecul românesc au readus în prim‑plan imaginea satului românesc și legătura dintre generații. Un moment aparte l‑a reprezentat tricolorul de peste 10 metri, purtat și arborat la opririle de pe traseu, dar și pâinea adusă de la Pomi, binecuvântată și împărțită participanților. Călătoria s‑a încheiat la Săuca, cu un spectacol folcloric și patriotic la care au participat artiști și formații precum Veta Biriș, Ceatăra din Carei, Țâpuritoarele de la Bătarci, Tulnicăresele din Ianculești și Scărișoara și Corul Protopopiatului Ortodox Român Satu Mare.

„Satele Unite ale Sătmarului a fost, și în acest an, o întâlnire a oamenilor cu satul românesc, cu biserica, cu tradițiile și cu valorile moștenite de la înaintași. Un eveniment în care ne‑am rugat împreună, am mers împreună și am arătat că credința, tradiția și sufletul românesc sunt parte firească din viața comunităților noastre”, au transmis organizatorii.

Prin fiecare ediție, „Satele Unite ale Sătmarului” duce mai departe, din sat în sat, credința, tradiția și bucuria de a fi împreună.