Două zile de hram la Mănăstirea Varatic
Pelerinii din toată ţara sunt aşteptaţi în zilele de 15 şi 16 august 2015 la Mănăstirea Varatic din judeţul Neamţ pentru a participa la sfintele slujbe dedicate hramului acestei aşezări monahale.
În prima zi, va fi cinstită Maica Domnului, care ocroteşte biserica mare a aşezării monahale, iar a doua zi va fi serbat Sfântul Cuvios Iosif de la Varatic, cel dintâi duhovnic al mănăstirii şi unul dintre ctitorii acestei vetre monastice. Mâine, 14 august 2015, la ora 13:30, se va oficia slujba Vecerniei, iar apoi se vor scoate în procesiune moaştele Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic şi copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Povăţuitoarea de la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos. În aceeaşi zi, de la ora 18:30, se vor sluji Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului. În dimineaţa zilei de 15 august 2015, de la ora 7:00, se vor sluji Taina Sfântului Maslu, Agheasma mică şi Acatistul Maicii Domnului. De la ora 9:30, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie. În seara zilei de 16 august 2015, de la ora 18:00, pelerinii sunt aşteptaţi la Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic. Duminică, 16 august 2015, de la ora 8:00, se va oficia Acatistul Sfântului Cuvios Iosif, iar de la ora 9:00, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie. „În ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Varatic va îmbrăca straie de sărbătoare, când va cinsti hramul bisericii principale. O zi mai târziu, aşezarea monahală îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Iosif de la Varatic, ctitorul şi fondatorul mănăstirii noastre. În cele două zile de hram, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, vom avea bucuria ca Sfânta Liturghie să fie săvârşită de un ierarh“, a menţionat stavrofora Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Varatic.