Drama istorică „Valsul scoruşelor“

Retextualizând în formulele lapidare ale presei unul dintre momentele de vârf ale Festivalului moscovit "Îngerul de Lumină", şi anume drama istorică "Valsul scoruşelor"/ "Ryabinovy vals", readucem în atenţie câteva resorturi estetice ale clasicismului (cinematografic), la care tot mai puţine studiouri au curajul şi priceperea să apeleze.

A scrie despre filme de excepţie, dar la care cititorii nu au acces imediat, poate fi ori o întreprindere absurdă, ori un exerciţiu de conservare a memoriei, ori o artă a repovestirii şi a împărtăşirii, prin cuvânt, de aceeaşi realitate simbolică. Filmul regizat de Alena Semenova şi Aleksandr Smirnov este laureat cu o Menţiune Specială pentru cel mai bun cuplu actoricesc (Karina Andolenko, Leonid Bicevin) şi cu un premiu naţional pentru cel mai bun debut regizoral. Pelicula, având titlul inspirat de o piesă muzicală a lui Evgheni Doga, ale cărei acorduri răsună pe tot parcursul filmului, aduce în actualitate o pagină practic necunoscută a realităţilor din spatele frontului Celui de-al doilea război mondial: acţiunea neutralizării câmpurilor şi drumurilor minate rămase după retragerea inamicului, în satele populate doar de bătrâni, femei şi copii. Batalioane de genişti formate din tinere ţărănci Conform hotărârii Comitetului pentru apărare al URSS, între 1944 şi 1946, în regiunea eliberată Vologda s-au întreprins acţiuni de deminare. Pentru aceasta au fost create batalioane de genişti din tinere ţărănci de 16-20 de ani, fără nici o pregătire militară, timpul alocat şcolarizării fiind de 70 de ore. Iar dacă experţii genişti însărcinaţi cu instruirea fetelor înţelegeau riscul imens al acţiunii, comandanţii de batalion nu se grăbeau decât să execute ordinul. Fetele mergeau la moarte sigură. Instrumentul de detecţie folosit era o vergea metalică lungă, cu o terminaţie din lemn, cu care fetele cercetau pământul în căutarea minelor antitanc. Descoperirea fiecărei mine era, practic, letală. Dar, în fiecare dimineaţă, batalionul tot mai puţin numeros îşi relua războiul cu inamicul nevăzut, care a continuat şi după 9 mai 1945. Pe fundalul acestei pagini tragice de război evoluează povestea de dragoste dintre instructorul de deminare Aleksei şi o tânără mamă din batalionul de geniste, Polina, înştiinţată printr-o scrisoare (care se va dovedi ulterior a fi eronată) de moartea pe front a soţului ei. Căsătoria celor doi, acceptată cu greu de fiul Polinei, un puşti maturizat prematur, care ţine să protejeze onoarea familiei, este împiedicată de sosirea neaşteptată a soţului Polinei - prilej de magistrală desfăşurare a tripletului actoricesc. Codurile aspre ale onoarei, dar şi fatalitatea "câmpului născător de moarte" vor decide destinul tragicei iubiri. Ideea filmului a survenit cu zece ani în urmă, în timpul documentării echipei de realizatori, în acelaşi loc, pentru documentarul "Bal de absolvire pe câmpul minat". Mărturiile participantelor la deminarea de acum mai bine de o jumătate de veac, dintre care unele mai trăiesc şi azi, se cereau ilustrate într-un film de ficţiune. Contrapunct dintre viaţă şi moarte Dincolo de faptul istoric în sine impresionează, în primul rând, interpretarea actoricească a personajului colectiv feminin, pe care camera (Aleksandr Smirnov) ştie să îl surprindă în lumini distilate, specifice cinemaului "de atunci". O femeie cu profil de sculptură antică, inconştientă de frumuseţea ei; o tânără cântăreaţă la chitară, modernă şi uşor rebelă, visând să plece la oraş, căreia o mină îi curmă şi iubirea, şi visul de a ajunge artistă. Toate au în comun o prospeţime şi o inocentă poftă de viaţă, o feminitate simplă şi o totală "nepricepere la bombe". La demonstraţiile practice despre detonator, o elevă cu rochie înflorată îi răspunde deznădăjduit instructorului: "Ştiţi, la femei este altfel…". Nimic din profilul masculinizat al femeii-komisar sau al femeii-tractoriste - sumbre anomalii ale secolului al XX-lea. Nimeni nu are conştiinţa "înaltei misiuni", nici pe aceea a sacrificiului, dar nici pe cea a iresponsabilităţii "organelor superioare". Este memorabilă "lecţia despre mine", în care un instructor îndrăgostit de o elevă explică principiile focosului printre clinchetele de râs şcolăresc ale fetelor care nu pricep nimic, după care cade ucis din pricina greşitei manevrări a "materialului didactic". Buchetul de margarete adus pe furiş se risipeşte pe pupitre. Pe acest contrapunct dintre viaţă şi moarte, inocenţă şi responsabilitate, e construit întregul film - un emoţionant imn adus nevinovăţiei jertfelor anonime din orice război.