Drept la replică: Biserica este activă în societate nu doar prin cuvinte
În legătură cu editorialul intitulat De-a prostituţia, semnat de dl. Marius Vasileanu, publicat în suplimentul Aldine al cotidianului România Liberă, din data de 2 octombrie 2009, Patriarhia Română precizează:
Constatăm fără surprindere faptul că, în ciuda trecerii timpului, domnul Marius Vasileanu nu se dezminte şi continuă practica de a-şi exprima public propriile opinii înainte de o minimă documentare impusă de deontologia jurnalistică. De altfel, aşa cum însuşi a menţionat public în primăvara acestui an într-o emisiune a unui post de televiziune cu acoperire naţională, domnia sa urmăreşte activitatea Bisericii Ortodoxe Române doar de la televizor. În consecinţă, atât pentru informarea editorialistului suplimentului Aldine al cotidianului România Liberă, cât şi a publicului cititor, menţionăm că în lucrarea pastoral-misionară (predică, cateheză, vizite pastorale) pe care preoţii o desfăşoară în comunităţile de credincioşi, o atenţie specială este acordată gravelor probleme sociale (traficul de persoane, consumul de drogruri, abandonul şcolar, violenţa domestică, alcoolismul etc.), pentru că nu se poate recuperare socială, fără vindecare spirituală. În acest sens, între anii 2001-2004, Patriarhia Română împreună cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie - Misiunea în România a desfăşurat la nivel naţional un amplu program de informare şi pregătire a preoţilor cu scopul prevenirii şi combaterii traficului de persoane, precum şi pentru acordarea de asistenţă victimelor şi familiilor acestora. Datorită rezultatelor obţinute, programul continuă din anul 2004 la nivelul fiecărei eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române cu rezultate încurajatoare în majoritatea parohiilor unde există şi cooperare cu instituţiile publice (Primărie, Şcoală, Poliţie), atât în acordarea de asistenţă spirituală şi socială, cât şi în organizarea unor aşezăminte sociale. Astfel, îl informăm pe domnul Marius Vasileanu că există de mai multă vreme Aşezământul social pentru victimele traficului de persoane la Timişoara, aparţinând Mitropoliei Banatului, unde preoţi şi asistenţi sociali ai Bisericii lucrează cu multă seriozitate la reabilitarea şi reintegrarea victimelor prostituţiei. Iar începând din toamna acestui an, Patriarhia Română este angajată într-un proiect european care are ca scop creşterea capacităţii de a rezolva problemele legate de traficul de persoane şi reintegrarea victimelor acestui fenomen în societate şi pe piaţa muncii. Mai menţionăm faptul că, între cele peste 450 de instituţii sociale ale Bisericii, există centre ale căror beneficiari sunt copiii abandonaţi de victimele traficului de persoane. Aşadar, considerăm că, dacă ar fi cunoscut cel puţin în parte cele menţionate succint mai sus, domnul Marius Vasileanu ar fi fost mai puţin tentat să acuze cu uşurinţă şi aroganţă presupusa inactivitate a Bisericii în ajutorarea persoanelor victime ale prostituţiei. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)