Drepturile pasagerilor
Întârzieri de durată: În funcţie de distanţa de zbor şi de durata întârzierii, puteţi beneficia de compensaţii de până la 600 de euro.
Refuzul la îmbarcare: În cazul în care zborul dumneavoastră acuză o întârziere de peste 5 ore şi decideţi să nu vă continuaţi zborul, puteţi cere restituirea preţului biletului. Anulări: Aveţi dreptul la compensaţii financiare, cu excepţia cazului în care s-a anunţat, cu 14 zile înainte, că zborul va fi reprogramat la o oră apropiată de ora sa iniţială, sau dacă linia aeriană poate demonstra că anularea zborului a avut loc în circumstanţe extraordinare. Asistenţă oferită de liniile aeriene: În anumite cazuri, dacă vi se refuză îmbarcarea sau zborul dumneavoastră fie are întârziere, fie a fost anulat, puteţi beneficia de asistenţă (masă, acces la mijloace de comunicare şi, eventual, cazare). Dacă vi se refuză îmbarcarea sau zborul este anulat, puteţi opta între continuarea călătoriei sau rambursarea biletului. Pagube: Companiile de transport aerian răspund pentru pagubele produse în urma întârzierii curselor (până la 4.800 de euro), pentru deteriorarea şi pierderea bagajelor (până la 1.200 de euro), precum şi pentru vătămările corporale sau decesele produse în urma accidentelor. Companiile de transport nu poartă însă nici un fel de răspundere în cazul în care au luat toate măsurile posibile pentru a evita pagubele produse sau dacă s-au aflat în imposibilitatea luării unor astfel de măsuri. De asemenea, Uniunea Europeană a stabilit o listă comunitară cu liniile aeriene considerate nesigure şi care fac obiectul unei interdicţii parţiale sau totale de exploatare, pe teritoriul Uniunii. Lista neagră a companiilor aeriene poate fi consultată pe pagina de internet: http://air-ban.europa.eu. Mai mult, trebuie să ştiţi foarte clar care este compania aeriană cu care călătoriţi, deoarece, în temeiul acestor norme europene de siguranţă aeriană, agenţia de voiaj şi/sau tur operatorii au datoria de a vă informa, cât mai devreme posibil, cu privire la denumirea şi identitatea companiei aeriene care operează zborul dumneavoastră.