Drepturile românilor din Marea Britanie rămân garantate

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 08 Feb 2018

Drepturile românilor care trăiesc în prezent în Marea Britanie rămân pe deplin garantate, a declarat Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, după ce premierul britanic Theresa May a precizat că cetăţenii europeni care vor sosi în Marea Britanie după martie 2019 vor fi trataţi în mod diferit față de cei stabiliți în această țară înainte de Brexit.

Potrivit Reuters, premierul britanic Theresa May a indicat săptămâna trecută că există o diferenţă între acei oameni care au sosit înainte ca noi să ieşim (din UE) şi cei care vor veni când ştiu deja că Regatul Unit nu mai este membru al UE.

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de aceste declaraţii ale prim‑ministrului Marii Britanii, Theresa May, prin care se făcea referire la o posibilă limitare a drepturilor cetăţenilor europeni care vor dori să se stabilească în Marea Britanie la o dată ulterioară termenului de retragere a acestui stat din UE, stabilit la 29 martie 2019.

Pe tot parcursul negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind Brexit, autorităţile române au avut drept prioritate zero garantarea drepturilor românilor care trăiesc, lucrează şi studiază în acest stat”, se arată în comunicat.

Conform MAE, rezultatul primei faze a negocierilor cu Marea Britanie confirmând faptul că cetăţenii europeni, inclusiv cei români, au garantate toate drepturile câştigate sau în curs de dobândire.

Obţinerea unui acord în cea de a doua fază a negocierilor se poate realiza doar în condiţiile în care Marea Britanie îşi va respecta angajamentele legate de drepturile cetăţenilor. Menţionăm că declaraţiile premierului britanic se referă exclusiv la cetăţenii europeni care ar putea sosi în Marea Britanie la o dată ulterioară lunii martie 2019, astfel încât aceste prevederi nu ar avea niciun impact asupra românilor aflaţi în prezent în Marea Britanie”, se precizează în comunicat.

Drepturile românilor care trăiesc în prezent în Marea Britanie rămân pe deplin garantate”, a declarat şi Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene care a anunţat că negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, va efectua în viitorul apropiat o vizită în România.

Totodată, Negrescu a precizat că a avut marţi, la Strasbourg, o întrevedere cu Michel Barnier. Prioritatea noastră este aceea de a proteja drepturile românilor care locuiesc, lucrează sau studiază astăzi în Marea Britanie. Vom rămâne în continuare, inclusiv din perspectiva responsabilităţii României ca viitoare Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, în contact permanent cu Michel Barnier şi echipa de negociatori a Comisiei Europene, pentru a ne asigura că şi următoarele runde de negocieri vor înregistra evoluţii care să reflecte interesele românilor, dar şi tuturor celorlalte state membre”, a mai afirmat ministrul.

Pe de altă parte, ministrul pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat că ţara noastră, care va deţine în acel moment preşedinţia Consiliului UE, va găzdui în 2019 primul summit european post Brexit. Summitul va avea loc la Sibiu, unde vor fi prezenţi 27 de lideri europeni, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt şi 800 de jurnalişti.

Mai mult decât atât, aproximativ 30.000 de invitaţi vor vizita România anul viitor, în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, acest mandat fiind şi un beneficiu de imagine cu efect asupra cetăţenilor, a detaliat Negrescu, într‑o discuţie cu participanţii la Transylvanian School of Politics, stadiul pregătirii Preşedinţiei române a Consiliului UE din 2019.

România urmează să deţină, pentru şase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.