Drumul spre victorie
Eroul poveştii de astăzi este un congolez, Dikembe Mutombo. Născut la începutul anilor '60 într-o familie cu 10 copii, acesta a cunoscut suferinţe de nedescris în cuvinte. Sărăcia, corupţia, crima, războiul civil au fost ingredientele de bază ale societăţii în care el a trăit. Străzile murdare şi fără canalizare, lipsa apei potabile şi a unui loc unde cei bolnavi să fie trataţi cu decenţă l-au făcut pe micul african să îşi dorească cu disperare o schimbare. Şi-ar fi dorit să devină medic pentru ajutorarea oamenilor. Ascultând într-o zi misionarii care erau în Congo i-au rămas în minte câteva cuvinte: „Totul este posibil celui ce crede“. Iar soţia unuia dintre cei veniţi în misiune în Africa, văzându-l foarte atent la predica rostită, i-a mărturisit: „Când crezi, poţi obţine tot ce ai nevoie şi tot ce îţi doreşti. Eu nu cunosc nici un caz când cei care au stat hotărât în credinţă pentru ceva anume şi au muncit pentru asta să nu fi obţinut ce doreau. Faptul că eu sunt aici şi împart alimente şi medicamente este ceea ce am dorit şi pentru ce m-am rugat de tânără. Cea mai mare dorinţă a mea a fost să lupt pentru cei nedreptăţiţi, să ajut pe cei care au nevoie de ajutor. Şi iată-mă trăindu-mi visul înaintea ochilor voştri. Sunt fericită. Credinţa că pot m-a dus mult mai departe decât am sperat vreodată că e posibil. Credinţa ta că poţi reuşi te va duce acolo unde vrei să ajungi şi Dumnezeu va binecuvânta lucrarea mâinilor tale“.
Tânărul Dikembe, înflăcărat de discurs, s-a gândit că ar fi bine să plece din ţară pentru a studia medicina. Ajuns la un colegiu american, a învăţat cât a putut. Dar pentru că măsura 2,20 metri, congolezul a fost cooptat la echipa de baschet a şcolii, unde a devenit o mică vedetă. În scurt timp, Dikembe a ajuns cel mai bun jucător din NBA (Liga Americană de Baschet). Imediat au venit şi primele milioane de dolari, din care a donat o parte pentru a ridica un spital chiar în Kinshasa, capitala ţării sale. Prietenii săi de atunci, Patrick Ewing, Magic Johnson, Michael Jordan, l-au ajutat şi ei cu bani pentru a-şi duce la îndeplinire gândurile din copilărie. Între suporterii care l-au apreciat s-au numărat oameni importanţi, Jimmy Carter, Koffi Anan, George W. Bush jr sau Al Gore.
Dikembe Mutombo a dat mai mult altora decât a ţinut pentru el însuşi. În centrul corupţiei, jafului, egoismului şi crimei din Kinshasa, acest om a schimbat ceva. Visul lui era să devină medic, dar Dumnezeu a vrut altfel. Din venitul lui el plăteşte acum salariile a zeci de medici şi asistente.
Mai mult decât o clădire nouă cu 300 de paturi şi laboratoare performante, el a adus poporului său noi valori de viaţă şi credinţă. Le-a dat speranţă, le-a adus bucurie. I-a învăţat că totul este posibil atunci când crezi. Le-a arătat că banii şi faima nu sunt nimic dacă nu trăieşti pentru ceva sau Cineva mai mare şi mai important decât tine însuţi. „Dacă nu foloseşti pentru aproapele tău şi pentru binele societăţii ceea ce ai, bani, glorie, inteligenţă, aceste daruri vor deveni într-o bună zi duşmanii tăi. Dacă vrei să faci în viaţă ceva special şi nu mai găseşti resurse şi nici o cale, să nu abandonezi. Dumnezeu va face noi drumuri special pentru visurile tale“, a spus Dikembe. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o poveste aflată pe site-ul http://crestintotal.ro/2013/01/15/din-mizeria-africii-in-topul-americii/)