Drumurile Bulgariei, blocate de fermieri

Data: 29 Noiembrie 2011

Cel mai amplu protest al agricultorilor bulgari din ultimii ani a început ieri, cu 2.500 de tractoare plasate în 25 de locuri din ţară, printre care şi podul de peste Dunăre, între Ruse şi Giurgiu, autostrada Tracia, între Sofia şi Burgas, şi alte câteva puncte de trecere a frontierei cu România, Grecia şi Turcia. Fermierii sunt nemulţumiţi de faptul că suma prevăzută pentru sectorul agricol în proiectul de buget pe 2012 este cu circa 115 milioane de euro mai mică faţă de cea promisă de guvern printr-un acord cu agricultorii, semnat în luna septembrie. Prin protestul lor, agricultorii s-au alăturat muncitorilor feroviari, care sunt în grevă de şase zile, iar poliţiştii au anunţat că sprijină protestul naţional, nemulţumiţi de creşterea vârstei de pensionare. Presa de la Sofia spune că Guvernul a încălcat unele angajamente deja asumate, fără să se consulte cu sindicatele.