Dublă sărbătoare în cartierul sucevean Obcini
Credincioşii Parohiei „Sfântul Mina“ din municipiul Suceava au avut sâmbătă, 11 noiembrie, o sărbătoare dublă: biserica şi-a serbat hramul şi s-au împlinit 20 de ani de la punerea pietrei de temelie. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în prezenţa a numeroşi credincioşi bucovineni.
Numeroşi credincioşi au fost prezenţi sâmbătă, 11 noiembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Mina, la hramul bisericii din cartierul Obcini din Suceava. Sfântul Mina este considerat ocrotitorul celor păgubiţi şi se arată grabnic ajutător celor nedreptăţiţi în procese şi celor care au pierdut ceva sau au fost înşelaţi.
Sfânta Liturghie dedicată hramului a fost oficiată de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen, alături de pr. paroh Cătălin Cornel Mureş, de pr. slujitor Cătălin Axinte şi de un sobor de preoţi şi diaconi.
„Mântuitorul Iisus Hristos ne-a spus limpede în Sfânta Evanghelie din această zi: «Oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri». Îl mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos prin faptele noastre cele bune şi prin credinţa noastră cea adevărată. Aşa a făcut şi Sfântul Mare Mucenic Mina, care L-a mărturisit pe Domnul Hristos cu multă jertfă, chiar cu preţul vieţii sale. Dumnezeu a lucrat şi lucrează în continuare prin Sfântul Mare Mucenic Mina şi ne împărtăşeşte binefaceri, după credinţa noastră şi după râvna noastră de trăire creştină şi după darul şi dragostea lui Dumnezeu“, a spus ierarhul în cuvântul de învăţătură.
La finalul Sfintei Liturghii, s-a făcut şi un parastas în amintirea ctitorilor trecuţi la cele veşnice. Comitetul parohial a pregătit 500 de pachete cu hrană pentru închinătorii veniţi din altă parte.
În Biserica „Sfântul Mina“ din cartierul sucevean Obcini sunt prezente două fragmente din moaştele Sfântului Mare Mucenic. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Acest locaş de cult este una dintre cele trei biserici din România în care se află părticele din moaştele Sfântului Mare Mucenic Mina, cu documente atestate, celelalte două fiind Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina“ din Bucureşti. Cu sprijinul credincioşilor parohiei, în 2003 s-a reuşit confecţionarea unei racle de argint în care au fost mutate sfintele moaşte.