Duminică, 14 decembrie, intră în vigoare noul mers al trenurilor

Data: 03 Decembrie 2014

Mersul Trenurilor 2014-2015 va intra în vigoare începând cu data de 14 decembrie, printre noutăţi numărându-se o reducere importantă în perioada 1 ianuarie - 28 februarie la Trenurile Zăpezii. Astfel, în perioada sporturilor de iarnă, Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Petroşani (staţiunea Straja). În perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2015 se va acorda 25% reducere de preţ la biletele pentru trenurile InterRegio care vor circula de luni până joi şi au ca punct de plecare sau destinaţie una din staţiile feroviare de pe ruta Sinaia-Braşov, gara Vatra Dornei Băi şi gara Petroşani.

Potrivit CFR Călători, zilnic se vor afla în circulaţie peste 1.100 de trenuri, în funcţie de perioada din an, iar pentru asigurarea accesibilităţii şi mobilităţii călătorilor, unele trenuri InterRegio, cu plecări din Cluj, Craiova, Piteşti şi alte oraşe, au fost transformate în trenuri Regio, cu opriri în mai multe staţii de pe traseu. Totodată, compania informează că în 2015 pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena, Budapesta şi Sofia. (Oana Nistor)