Duminica a 10-a după Rusalii la Catedrala Patriarhală
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, s-a aflat în Duminica Vindecării lunaticului, a 10-a după Rusalii, în mijlocul pelerinilor şi credincioşilor de la Catedrala Patriarhală. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în sfântul lăcaş de pe Colina Bucuriei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a transmis TRINITAS TV.
După citirea pasajului evanghelic rânduit (Matei 17, 14-23), Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a reliefat învăţăturile ce reies din textul scripturistic, evidenţiind grija părintelui pentru copilul suferind şi subliniind necesitatea solidarităţii tuturor oamenilor cu cei bolnavi: „Din această Evanghelie vedem în primul rând solidaritatea sau iubirea părintelui pentru fiul său. Suferinţa acestui copil devenit acum adolescent este suferinţa tatălui. Deşi suferă împreună cu el, părintele acestui copil nu-l părăseşte. L-a crescut în apropierea lui, l-a supravegheat pentru că trebuia păzit mereu. De aceea, potrivit Evanghelistului Marcu, suferinţa fiului devenise şi suferinţa tatălui pentru că atunci când cade în genunchi în faţa Mântuitorului, tatăl Îi spune: «De poţi face ceva, ajută-ne nouă», deci nu doar pe fiul său, ci şi pe el însuşi. Vedem aici un tată virtuos, care nu şi-a abandonat copilul suferind. (...) Învăţăm din această Evanghelie cât de importantă este compasiunea faţă de cei bolnavi, solidaritatea noastră cu cei aflaţi în suferinţă. Adeseori vedem o mulţime de părinţi care îşi abandonează copiii în maternităţi încă de la naştere, iar dacă pruncul s-a născut cu dizabilităţi, îl abandonează în instituţiile statului. Vedem tineri care îşi abandonează părinţii bolnavi. Exemplul sau pilda tatălui din Evanghelia de astăzi ne arată că trebuie să ne asumăm suferinţele celor din jur şi să devenim şi noi împreună-pătimitori cu ei”.
Totodată, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a vorbit despre lucrarea diavolului în lume, arătând faptul că în zilele noastre duhurile necurate afectează într-un mod mult mai subtil lumea.
Cântările de strană au fost interpretate de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.