Duminica a 11-a după Rusalii într-o parohie vâlceană
„Iertarea nu este altceva decât vindecarea rănilor sufletești. Iertarea pe care noi o datorăm semenilor noștri condiționează iertarea pe care noi o cerem lui Dumnezeu, cum spune Mântuitorul Hristos: «De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc! Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre!» (Matei VI, 14-15)”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul de învățătură rostit duminică, 20 august. În această zi s-a făcut pomenirea Pildei datornicului nemilostiv (Matei, 18, 25-35).
Ierarhul a poposit la Parohia Slătioarele din orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, săvârșind Sfânta Liturghie și binecuvântând credincioșii din comunitate care și-au îndreptat pașii spre biserica parohială. Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „din pericopa evanghelică înțelegem de fapt că datoriile față de aproapele nostru trebuie să le împlinim în duh de iubire”, conform arhiepiscopiaramnicului.ro.