Duminica a 25-a după Rusalii la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
În Duminica a 25-a după Pogorârea Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Altarul amenajat în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Centrul eparhial Suceava.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de arhid. Vasile Demciuc, consilier eparhial în cadrul Sectorului monumente, patrimoniu și arhitectură bisericească.
La final, ierarhul i-a mulțumit părintelui consilier pentru predică și a punctat faptul că cei care doresc să afle mai multe tâlcuiri la textul evanghelic lecturat pot citi exegeza pe care o semnează pe site-ul arhiepiscopiei, cuprinsă și în lucrarea sa, „Parabolele - Nestemate ale învățăturii lui Iisus”. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a înălțat rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu pentru sănătatea celor care au fost prezenți, dar și a celor care se află în spitale sau la casele lor, pe patul de suferință. De asemenea, au fost citite și rugăciuni pentru dezlegare și pentru cei care suferă de depresie, una dintre cele mai prezente boli în societatea contemporană.