Duminica a 3-a după Rusalii în eparhii oltene
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Turnu, județul Vâlcea, unde a fost cinstită şi Icoana Maicii Domnului Trihirusa.
„Viața credincioșilor în Biserică se întemeiază pe Hristos. Acesta este vița, iar credincioșii mlădițele. Hristos Domnul nu îl cheamă pe om ca pe un primitor pasiv al Său, ci spre a deveni purtător energic și părtaș al vieții adevărate ce i se dă prin transformarea lui”, a spus Arhiepiscopul Râmnicului în cuvântul de învățătură.
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a liturghisit în pridvorul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta-Turnu Severin. Răspunsurile la strană au fost date de membrii Grupului psaltic „Kinonia” al eparhiei.