Duminica a 4-a după Rusalii în Parohia Heliade Rădulescu
În Duminica a 4-a după Rusalii, 10 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit în Parohia Heliade Rădulescu, Protoieria Râmnicu Sărat, județul Buzău. Credincioșii din localitate și din parohiile învecinate au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de nouă preoți și diaconi, în biserica aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
„În Evanghelia ce vi s-a citit astăzi, Domnul Iisus a dorit să dezvăluie și să proclame, în fața tuturor celor prezenți, credința tare și puternică a acestui sutaș care, deși păgân, a avut capacitatea interioară de a întrezări în Persoana Mântuitorului Hristos pe Însuși Dumnezeu”, a subliniat ierarhul în cuvântul de învățătură.
În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul diacon Constantin-Ciprian Axente a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama Catedralei Voievodale „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Buzău.
Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, preotul paroh Gabriel Moraru a primit rangul onorific de iconom.