Duminica a 5-a după Rusalii la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
În cea de-a cincea duminică după Pogorârea Sfântului Duh, 9 iulie, când a fost lecturat fragmentul evanghelic al vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, credincioșii și clericii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au avut ocazia de a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pe un podium special amenajat. Între preoții și diaconii din soborul slujitor s-au numărat slujitori ai mănăstirii, precum și clerici ai Administrației eparhiale, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ eparhial.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost date de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de părintele Ionuţ Lucian Tablan Popescu.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către pr. Ștefan Argatu, slujitor la Catedrala „Nașterea Domnului” din Suceava. Părintele le-a vorbit credincioșilor despre minunea înfăptuită de Mântuitorul Iisus Hristos, și anume vindecarea celor doi demonizați din ținutul gherghesenilor.
La finalul slujbei, chiriarhul locului a citit și rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate, inclusiv pentru cei ce suferă de depresie, și i-a binecuvântat pe credincioși prin stropire cu apă sfințită.
Ca de fiecare dată, pelerinii aflați la Catedrala Arhiepiscopală au simțit și bucuria întâlnirii cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, mare făcător de minuni și grabnic ajutător, ale cărui cinstite moaște ocrotesc neîncetat Cetatea Sucevei.