Duminica a 5-a după Rusalii la Catedrala Patriarhală din București
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București duminică, 9 iulie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
După lecturarea pasajului evanghelic ce relatează minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei (Matei 8, 28-34; 9, 1), Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit îndeosebi despre reacția locuitorilor cetății din apropiere la aflarea veștii că turma lor s-a înecat în urma minunii săvârșite de Mântuitorul: „Domnul le-a îngăduit demonilor ca, ieșind din oameni, să se sălășluiască în porci. Prin înecarea lor, Mântuitorul a vrut să-i vindece și pe locuitorii cetății în care, atunci când erau sănătoși, locuiau cei doi oameni stăpâniți de diavol. Ceilalți oameni nu s-au bucurat de vindecarea concetățenilor lor și de faptul că prin vindecarea lor s-a instalat din nou liniștea în acel ținut, ei nemaifiind nevoiți să ocolească acea zonă de frica celor doi demonizați foarte violenți. Ei creșteau porci, deși această preocupare era interzisă de Legea lui Moise, porcii fiind considerați animale necurate. Însă din lăcomie pentru câștig, acești oameni creșteau porcii și îi vindeau păgânilor care locuiau, amestecați cu iudeii, în nordul Țării Sfinte. Prin această pagubă materială, Mântuitorul corectează comportamentul acestor oameni, îngăduind duhurilor necurate să intre în animalele considerate necurate pentru a-i vindeca pe toți de dorința de câștig necurat”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.