Duminica a 7-a după Pogorârea Sfântului Duh la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” - Catedrala Arhiepiscopală din Suceava s-a bucurat de slujire arhierească duminică, 11 august, a 7-a duminică după Rusalii, când în bisericile ortodoxe este lecturată ziditoarea pericopă evanghelică referitoare la minunea vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum, în mijlocul obștii monahale și al credincioșilor fiind prezent Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
După ce s-a închinat la cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, cunoscut pentru nenumăratele minuni săvârșite de-a lungul timpului, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Ca de fiecare dată, slujba a fost împodobită cu răspunsurile liturgice oferite de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu.
În momentul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Bogdan-Florin Chiriluță, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Câmpulung Moldovenesc.
Părintele Arhiepiscop Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru predică și a amintit că seara urma să fie săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, anunțând totodată hirotesia întru arhimandrit a doi stareți de vază ai Bucovinei și oferirea unor distincții de vrednicie pentru angajați ai Sectorului de asistență socială și medicală al Centrului eparhial Suceava.