Duminica a 9-a după Rusalii la Catedrala Patriarhală
În Duminica a 9-a după Rusalii, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de soborul de slujitori. După rostirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a reliefat învățăturile duhovnicești ale pericopei evanghelice duminicale. „Viața noastră este asemenea unei mări învolburate, iar acest fapt este arătat de una dintre cântările tezaurului de cult al Bisericii noastre, precum: «Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viața mea, Mult Milostive». Cerem către Mântuitorul ca să scoată din stricăciune, încercări, furtuni și din valurile puternice viața noastră. El este singura scăpare, iar această scăpare o primim în Biserică, acolo unde El este cârma corabiei, adică a Bisericii; acolo unde stă permanent Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a întemeiat Biserica și poartă grijă de ea. Sfântul Evanghelist Matei ne spune într-alt loc al Evangheliei sale că omul înțelept își zidește casa pe piatră, adică pe temelie bună. Și au venit valuri, și furtuni puternice, dar casa nu a fost dărâmată, pentru că avea temelie bună. Omul neînțelept, ne spune tot Sfântul Evanghelist Matei, își zidește casa pe nisip, și casa s-a dărâmat pentru că nu avea temelie bună. Așadar, întotdeauna trebuie să ne raportăm la Cel Care are puterea de păstra viața noastră lipsită de stricăciune, sau Cel Care va putea mângâia pe toți cei aflați în mijlocul valurilor și vânturilor puternice. De aceea părinții imnografi, cei care au alcătuit acatistele și rugăciunile Bisericii, ne spun, între altele, în Acatistul Mântuitorului, în condacul al patrulea: «vifor de gânduri îndoielnice având înlăuntrul lui Petru, se afunda, dar văzându-Te pe Tine având trup și mergând pe mare, Te-a cunoscut Dumnezeu și întinzând mâna l-ai scăpat din această încercare». Aceasta este de fapt singura noastră nădejde, și anume să ne întindem mâinile către Mântuitorul Iisus Hristos, așa cum a făcut în vreme de încercare Sfântul Apostol Petru”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul.