Duminica a cincea după Rusalii la Catedrala Patriarhală
În Duminica a cincea după Rusalii, la Catedrala Patriarhală, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează basilica.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat iubirea deosebită a Mântuitorului față de toți oamenii. „Mântuitorul Hristos a venit ca să dăruiască vindecare celor care se aflau sub robia diavolului, celor care se aflau în suferință, celor care se aflau în boală îndelungată. El, Fiul Lui Dumnezeu, venit în lume din iubire față de omul căzut, a arătat tuturor înțelegere și prin această atitudine a Sa ne învață și pe noi cum trebuie să ne comportăm cu alții, cu oamenii aflați în suferință, cu oamenii singuri, cu oamenii care sunt la marginea răbdării și care nu mai sunt tolerați de alții, cu cei care locuiesc la marginea societății, cu cei pe care nimeni nu-i mai ajută. Mântuitorul Hristos a arătat întotdeauna această negrăită iubire de oameni față de toți pe cei pe care i-a întâlnit”. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a arătat că, la fel ca pentru cei din ținutul Gadara, preocuparea multor oameni dintre noi pentru cele lumești este prioritară, în detrimentul celor duhovnicești. „Oamenii din Gadara nu au putut să înțeleagă că vindecarea celor doi apropiați ai lor era mai importantă decât pierderea a 2000 de porci; de aceea, foarte mulți oameni din toate vremurile, și poate mai ales din vremea noastră, se gândesc mai mult la lucrurile pe care le pierd decât la sufletul lor, care este mult mai important decât toate celelalte lucruri pe care le putem câștiga și dobândi în această viață. Locuitorii din Gadara, din ținutul Gherghesenilor, prețuiau mai mult lucrurile acestea care trec decât lucrurile veșnice. Oare cu câți dintre noi nu se întâmplă la fel? Suntem excesiv preocupați de lucruri care trec, iar tot ceea ce ține de legătura noastră cu Dumnezeu, tot ceea ce ține de dobândirea veșniciei, așezăm pe ultimul plan al vieții noastre”, a spus Preasfinția Sa. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre viața Sfântului Atanasie Atonitul, sfânt cinstit duminica trecută în Biserica Ortodoxă.