Duminica a IV-a după Paşti la catedrala din Râmnicu Vâlcea

Data: 28 Mai 2013

În Duminica a IV-a după Paşti, numită şi a Slăbănogului, la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei, în prezenţa chiriarhului locului, Înalt Preasfinţitul Gherasim. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala Catedralei arhiepiscopale „Sfântul Antim Ivireanul“, condusă de prof. Marian Cristinel Stroe. La sfârşitul Sfintei Liturghii, arhid. Cristian-Ioan Cioteanu a ţinut un cuvânt de învăţătură în care le-a vorbit credincioşilor despre înţelesurile Evangheliei duminicii în care se relatează minunea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. (Arhid. Liviu Găman)