Duminica a VI-a după Rusalii la Catedrala patriarhală
Ieri, în duminica a VI-a după Rusalii, la Catedrala patriarhală slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Agenţia de ştiri Basilica.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Evangheliei, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a subliniat că Mântuitorul îl vindecă pe slăbănog pentru credinţa şi pentru mijlocirea atât de evidentă a celor patru care vor fi fost prieteni, rude, vecini sau cunoscuţi şi care ştiau îndelungata şi greaua suferinţă a semenului lor. „Învăţăm de aici că şi noi, care frecventăm biserica, care mărturisim credinţa noastră în Mântuitorul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, trebuie să purtăm neputinţele celor slabi, să ne purtăm unii altora sarcinile, să ne purtăm în rugăciune unii pe alţii“, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul. Preasfinţia Sa a mai arătat că iertarea păcatelor este o minune ce se petrece mereu în Biserică prin Taina Pocăinţei: „Sfântul Evanghelist Matei scrie Evanghelia sa la câteva decenii după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos şi după Înălţarea Sa la ceruri şi şederea de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. El ştia şi voia să sublinieze încă o dată pentru cititorii Evangheliei că o minune care se petrece mereu în Biserică este minunea iertării păcatelor în Taina Pocăinţei. De aceea el spune că oamenii preamăreau pe Dumnezeu care a dat şi oamenilor o putere ca aceasta, puterea iertării păcatelor“.