Duminica biruinței Ortodoxiei, sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Timișoara
În prima duminică din Postul Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara. Și în acest an, un număr mare de credincioși au participat la sinaxa euharistică, încununând nevoințele ascetice din prima săptămână a Postului Mare prin împărtășirea cu Sfintele Taine.
În cadrul slujbei s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei.
În Duminica Întâi din Postul Mare, Biserica Ortodoxă sărbătorește biruința dreptei credințe asupra iconoclasmului, dar și asupra tuturor ereziilor, fiind comemorate evenimentele de la Constantinopol, din 11 martie 843, când, printr-un sinod, a fost restabilit cultul sfintelor icoane și ratificate hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice. Tot la acest sinod, ținut la Constantinopol sub patriarhul Metodie, s-a hotărât ca Duminica Întâi din Postul Sfintelor Paști să devină o zi aleasă de cinstire a tuturor celor care au apărat și au mărturisit dreapta credință.