Duminica Cincizecimii în Muntenia și Dobrogea
La 50 de zile după Sfintele Paști, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, credincioși din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au participat în număr mare la sfintele slujbe oficiate de către ierarhi, iar mai multe locașuri de cult și-au sărbătorit hramul. Totodată, ierarhii au rostit cuvinte de învățătură în care au tâlcuit pericopa evanghelică rânduită și au vorbit despre importanța acestei sărbători, precum și despre lucrarea Sfântului Duh în Biserică și lume.
Cu prilejul sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt, duminică, numeroși credincioși din Târgoviște au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat apoi Vecernia specială și a binecuvântat frunzele de nuc, simbol al Duhului Sfânt Care S-a pogorât peste Sfinții Apostoli, iar în cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat importanța sărbătorii, arătând că ea marchează nașterea din punct de vedere văzut a Bisericii și momentul trimiterii la misiunea de propovăduire a Evangheliei a Apostolilor, ne-a transmis Biroul de presă al Eparhiei Târgoviștei.
Binecuvântare la Parohia „Sfântul Nectarie”, Constanța
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat duminică Sfânta Liturghie și Vecernia plecării genunchilor în biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din Constanța. În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat importanța acestei sărbători pentru Biserica Ortodoxă: „Astăzi este ziua de naștere a Bisericii, o naștere istorică, ziua Cincizecimii care este plină de daruri. Acestea ne-au lipsit nouă, oamenilor, pentru că după păcat harul Duhului Sfânt a fost luat de la om. Nu puteau să locuiască înlăuntrul omului și păcatul, și sfințenia. Nimeni nu putea să se întoarcă la Dumnezeu. Și pentru că omul era incapabil să se întoarcă la Dumnezeu după ce a rătăcit prin păcat, a venit Dumnezeu la om. De aceea, mulțumim Preasfintei Treimi că astăzi ne închinăm deplin și Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
La final, ierarhul a premiat 50 de elevi din clasele 5-12 care au obținut rezultate deosebite la olimpiada de religie ortodoxă, etapele județeană și națională. De asemenea, au fost premiați și elevii care s-au remarcat la concursul „România în sărbătoare”.
Slujire arhierească la Mănăstirea Trivale, Pitești
În ziua praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, numeroși argeșeni și-au îndreptat pașii către Mănăstirea Trivale din municipiul Pitești pentru a fi prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în paraclisul de vară din curtea așezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. De asemenea, ierarhul a săvârșit și Vecernia plecării genunchilor în cadrul căreia a sfințit frunzele de nuc.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a amintit de prezența lucrării Duhului Sfânt în activitățile umane.
Sărbătoarea Rusaliilor la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău
Sute de credincioși buzoieni au participat duminică, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiu, la slujbele oficiate în ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar la final a oficiat Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia s-au citit șapte rugăciuni speciale.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre sărbătoarea Rusaliilor și despre lucrarea Sfântului Duh în Biserică. „Duhul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei Treimi, Care a lucrat în permanență, împreună cu Tatăl și cu Fiul, la crearea lumii, la călăuzirea poporului iudeu pentru întâmpinarea lui Hristos, în timpul viețuirii lui Hristos pe pământ și cu atât mai mult lucrează după ce S-a pogorât peste Apostoli și a întemeiat Biserica creștină. Sfântul Duh este Domnul de viață Făcătorul, pe Care noi Îl invocăm întotdeauna când rostim acasă și la biserică rugăciunile începătoare. Cum zicem? «Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!» și, apoi, spunem rugăciunea către Duhul Sfânt, «Împărate ceresc». Aceasta înseamnă că, înainte să ne adresăm în rugăciune Preasfintei Treimi, lui Dumnezeu-Tatăl, Mântuitorului Iisus Hristos, este absolut necesar să invocăm revărsarea harului Preasfântului Duh asupra noastră, ca să ne dea puterea duhovnicească de a ne ruga. Duhul Sfânt este Cel Care ne inspiră să avem gânduri bune, să săvârșim binele”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Liturghie arhierească la Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit credincioșilor despre lucrarea Duhului Sfânt ca parte integrantă a operei de mântuire a neamului omenesc realizată de Sfânta Treime. „Așa cum rugina dispare atunci când fierul ruginit este așezat în foc puternic, iar fierul întunecat începe să lumineze și din rece el se încălzește, asemenea este și cu firea noastră omenească ruginită și rece de păcate. Prin pogorârea și prezența Sfântului Duh, Care purcede din Tatăl, firea noastră omenească își vede rugina topită în har și răceala din interior devine căldură lăuntrică. Urcă Hristos ca să ridice firea omenească la Dumnezeu și Tatăl Îl coboară, prin dragostea Fiului, pe Sfântul Duh care să-și facă locaș în noi. Duhul Sfânt ne dă la botez pecetea darului Duhului Sfânt și astfel se lărgesc spațiile înguste ale minților, ale inimilor și ale sufletelor noastre, care devin biserici”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian. De asemenea, ierarhul a precizat și faptul că prin Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli în ziua Cincizecimii, se celebrează și formarea Bisericii și botezarea miilor de credincioși care în acea zi au crezut în mesajul Evangheliei.
În continuarea Sfintei Liturghii, chiriarhul Dunării de Jos a săvârșit rânduiala Vecerniei plecării genunchilor, în cadrul căreia au fost rostite cele șapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt și au fost sfințite ramurile de nuc, simbol al limbilor care s-au pogorât în chip de foc deasupra capetelor Sfinților Apostoli.
Praznicul Rusaliilor la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit de Rusalii Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, Preasfinţia Sa a explicat însemnătatea marelui praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, ziua venirii în lume, într-un chip nou, a Duhului Sfinţitor, ca urmare a Jertfei şi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru ca toţi oamenii care cred în Hristos să se poată bucura de darurile Sale, în Biserica pe care Mântuitorul a întemeiat-o în această zi.
De asemenea, a fost oficiată şi o slujbă specială, numită Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia au fost rostite şapte rugăciuni şi au fost binecuvântate frunzele de nuc, simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli.
Duminică, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cocoș, județul Tulcea, cu prilejul hramului așezământului monahal. La sărbătoarea mănăstirii au participat credincioși din toată țara.