Duminica după Botezul Domnului la Catedrala Patriarhală

Data: 11 Ianuarie 2015

La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată ieri de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează basilica.ro. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a explicat înţelesurile pericopei evanghelice de la Matei în care se vorbeşte despre începutul propovăduirii Domnului. Ierarhul a arătat şi semnificaţia Luminii la care se face referire în Evanghelia după Matei: „Hristos era această lumină mare pe care o văd cei din Galileea neamurilor, care străbate Ţara Sfântă din Betleem şi Nazaret şi ajunge până acolo, iar de acolo lumina faptelor Sale minunate, a minunilor care exprimă iubirea Sa faţă de oameni, lumina vieţii Sale dumnezeieşti dusă în trup omenesc, dar mai ales lumina învăţăturii Sale avea să se propage în toată lumea. Hristos este cu adevărat Lumina lumii, iar lucrul acesta îl mărturisim şi în cântările bisericeşti. Pe El Îl vede Prorocul Maleahi ca pe Soarele Dreptăţii. Dacă soarele fizic ne luminează şi ne oferă căldură, iar fără de el viaţa noastră nu ar fi posibilă, şi Soarele duhovnicesc Hristos este Cel care ne încălzeşte cu lumina şi cu puterea Sa“. „Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab spunea: «Nu văd petrecere şi lumină mai frumoasă a raiului decât însăşi faţa cea luminoasă a lui Iisus Hristos». Această lumină a Domnului o găsim în Sfânta Biserică, în Sfintele Scripturi şi în Sfânta Tradiţie ce cuprinde cărţile care tâlcuiesc Scripturile, precum şi în Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie. În felul acesta, petrecerea noastră apropiată şi intimă cu Mântuitorul Iisus Hristos se manifestă în viaţa noastră“, a mai spus Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul.