Duminica după Naşterea Domnului la Întorsura Buzăului
În Duminica după Nașterea Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfânta Treime” din Întorsura Buzăului.
Ierarhul a vorbit credincioşilor despre fuga în Egipt: „Dreptul Iosif a luat înștiințare de la Arhanghelul Gavriil privind viața lui Iisus pusă în pericol de către tiranul Irod care a luat o hotărâre demențială de a ucide pruncii din Betleem și din hotarele lui de doi ani și mai în jos, omorând 14.000 de prunci. După moartea lui Irod, Dreptul Iosif ia poruncă în vis să se întoarcă în pământul lui Israel, căci au murit cei ce au căutat să ia sufletul Pruncului (Matei 2, 20)”.
De asemenea, ierarhul a vorbit despre Sfântul Arhidiacon Ștefan: „Ștefan înseamnă coroană cu flori sau încununat. A fost unul dintre cei şapte diaconi de neam iudeu din Ierusalim, primul mucenic condamnat la moarte de către autorități. Fiind plin de Duh Sfânt și înțelepciune, predica în public învățăturile lui Iisus din Nazaret. A fost acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu. Adus în fața sinedriului, în prezența lui Caiafa, a ținut o lungă cuvântare, acuzându-i (Faptele Apostolilor 7, 51-53). A fost găsit vinovat și condamnat la moarte, fiind omorât cu pietre”. Răspunsurile la strană au fost date de către corala Bisericii „Sfânta Treime”.