Duminica Femeilor Mironosiţe la Galaţi
În Duminica a 3-a după praznicul Învierii Domnului, Parohia „Sfântul Mucenic Antim” din municipiul Galaţi și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, „Sfintele Femei Mironosiţe”. Programul liturgic a început în ajun prin oficierea slujbei Vecerniei cu Litia. Duminică, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori.
În cadrul slujbei, numeroși copii şi o parte din credincioşii prezenţi s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, îndemnând la „trăirea exemplului de credincioşie al sfintelor femei mironosiţe și la vederea și simțirea bucuriei care învinge teama, atunci când Îl căutăm, Îl mărturisim, Îl iubim și Îl ascultăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel înviat din morți”, după cum ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial. De asemenea, cu această ocazie s-a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica Mironosițelor, intitulat „Femeile mironosițe - modele de mărturisire a credinței în Hristos Cel înviat”. Ziua de prăznuire a femeilor mironosiţe s-a încheiat cu agapa de hram, pregătită de femeile din Comitetul parohial, la care au participat peste 500 de credincioși.
Situată în nord-vestul oraşului Galaţi, pe Bulevardul Milcov nr. 25 A, într-o zonă muncitorească, Parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Antim” din Galaţi deserveşte nevoile pastorale şi liturgice ale credincioșilor din cartierele Micro 13 B şi Micro 38. Ea a fost înfiinţată în anul 1990, la 21 septembrie, prin desprinderea a două zone din parohiile „Sfânta Treime”-Fileşti şi „Adormirea Maicii Domnului”-Cimitir.