Duminica iertării la Catedrala Arhiepiscopală din Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Galați, împreună cu soborul de clerici ai sfântului lăcaș. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre înțelesurile textului evanghelic rânduit.
Ultima zi înaintea Sfântului și Marelui Post, numită Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, a adunat în Catedrala Arhiepiscopală din Galați numeroși credincioși care s-au unit în rugăciune în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice (Matei 6, 14-21), în care Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că iertarea semenilor este cel mai bun început al perioadei de post, amintind că în tradiția Bisericii duminica aceasta mai este numită și „Duminica Iertării” şi subliniind faptul că „starea de postire de răutățile personale se ușurează prin bunătatea iubirii milostive față de aproapele nostru”. „Ne-a învrednicit Dumnezeu să ajungem cu sănătate la Duminica Iertării. Este duminica în care Domnul ne invită să iertăm cum ne iartă El, iar iertarea Lui ne-o oferă prin cheia iubirii pe care ne-a dăruit-o fiecăruia dintre noi. Fie ca toți cei care am participat la Sfânta Liturghie, cei din casele noastre, cei neputincioși, să primim cheia de aur care să ne descuie prin voința noastră liberă puterea de a ierta pe aproapele nostru, precum Îi cerem Mântuitorului să ne ierte pe noi”, a spus ierarhul.
În cadrul slujbei, diaconul George-Alin Năstase a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din Parohia Crăiești, Protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, iar tânărul Florin Lungu a fost hirotonit diacon.
După Rugăciunea Amvonului, urmând rânduiala specială, Arhiepiscopul Dunării de Jos a hirotesit întru duhovnici trei preoți numiți de curând la parohii din cele două județe ale eparhiei, oferindu-le o cruce de binecuvântare și un Molitfelnic, necesare în activitatea de păstori de suflete.
La final, ierarhul a adresat îndemnuri credincioșilor pentru parcurgerea cu folos a perioadei Sfântului și Marelui Post și a dăruit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor care au participat la Sfânta Liturghie.