Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, la Roman
IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit duminică, 26 februarie 2017, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În aceeaşi zi, ierarhul a săvârşit slujba Vecerniei împreună cu preoţii din oraşul Roman.
În Catedrala Arhiepiscopală din Roman a fost săvârşită duminică, 26 februarie 2017, Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După cum a menţionat părintele Daniel Marari, inspector pentru catehizare în cadrul Centrului eparhial Roman, răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Paraschevi“ a catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a făcut trimitere la textul evanghelic din Duminica Lăsatului sec de brânză: „Condiţia recunoaşterii lui Dumnezeu în noi este să ne regăsim în aproapele nostru care este chipul lui Dumnezeu, care are nevoie de comuniune, de comunicare, de reconciliere mai curând. Şi din acestea decurg toate celelalte ca dintr-un izvor. A posti însemnă a sădi lumină în sufletul tău, a avea bunătate, a împlini virtuţile şi toate celelalte fapte bune pentru ca chipul tău să se ilumineze, să strălucească asemenea chipului celui dintâi, a Creatorului nostru. Trecând prin purificare şi iluminare, ajungem la îndumnezeire. Acesta este scopul nostru, să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu, ea nefiind altceva decât a intra în iubirea lui Dumnezeu“. În după-amiaza Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a oficiat slujba Vecerniei în catedrala romaşcană. Cu acest prilej, ierarhul a subliniat importanţa întâlnirii preoţilor în rugăciune la început de post: „Această perioadă a Postului Mare are semnificaţii multiple, teologice, liturgice şi tradiţionale specifice pe care noi încercăm cu acrivie să le promovăm. Faptul că aţi venit împreună cu credincioşii voştri în seara aceasta la catedrala din Roman arată puterea comuniunii care există între preot şi credincioşi în parohia încredinţată spre păstorire“, a spus Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. La finalul slujbei, ierarhul a citit rugăciunile speciale de dezlegare specifice perioadei de intrare în Postul Mare. La final, arhipăstorul, toţi preoţii şi credincioşii şi-au cerut şi dăruit iertarea, întâlnindu-se în mod simbolic în sărutarea păcii.