Duminica migranţilor români la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
În Duminica a 10-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, dar și români plecați în străinătate și veniți acasă în această perioadă de vară.
În cadrul slujbei, au fost rostite rugăciuni speciale pentru slujitorii sfintelor altare şi credincioşii români din diasporă. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale din Galați. La momentul cuvenit, mulți copii prezenți la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Matei în care este relatată vindecarea de către Mântuitorul Iisus Hristos a unui copil lunatic (Matei 17, 14-23).
Întrucât în această duminică, prima după praznicul Adormirii Maicii Domnului, este celebrată în Patriarhia Română, începând cu anul 2009, Duminica migranţilor români, ierarhul locului a evidențiat efortul și sacrificiul pe care mulți români plecați la muncă în străinătate îl fac pentru a păstra identitatea națională, credința strămoșească și comuniunea cu cei de același neam.
De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu acest prilej şi intitulat „Rugăciunea - prezenţă şi lucrare a Sfântului Duh în om”.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a invitat la Reşedinţa Arhiepiscopală, pentru un dialog de suflet, mai multe familii cu copii, venite acasă din străinătate în perioada concediilor. Reîntâlnirea cu românii care trăiesc peste hotarele ţării, mai întâi la Sfânta Liturghie, apoi la Reşedinţa Arhiepiscopală, a adus multă bucurie, comuniune frăţească şi mulţumire sufletească.
La final, ierarhul locului i-a binecuvântat pe toţi migranţii români prezenţi şi le-a oferit daruri copiilor.