Duminica migranților români la Catedrala Arhiepiscopală din Galați

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 21 August 2023

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit duminică, 20 august, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Galați, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, au fost înălțate rugăciuni pentru clericii și românii stabiliți în străinătate, marcân­du-se „Duminica migran­ților români”. În acest context, mai multe parohii din cadrul eparhiei au organizat activități dedicate migran­ților români, întorși în țară în această perioadă de concedii. 

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a explicat importanța acestei duminici pentru românii care depun un efort considerabil pentru întreți­nerea familiilor lor muncind în străinătate. „Ca împlinire a Evangheliei duminicii de astăzi, și anume îndatorirea de a obține iertarea și a lui Dumnezeu și a aproapelui, și a ierta pe aproapele, crește semnifi­cația sărbătorii Duminicii migran­ților români, într-o unitate sfântă, așa cum între alții, români sfinți cu trupul în lume, dar cu sufletul acasă, este Sfântul Ioan Iacob. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pentru a uni în duh, cuvânt, rugăciune și în faptă sfântă, ne îndeamnă în cuvântul pastoral pe care îl punem la inimi să păstrăm unitatea de credință, de limbă și de neam, dar și unitatea cu părinții noștri îmbătrâniți. Preluăm din mesaj un îndemn extraordinar, ca distanțele geografice să nu cumva să fie înstrăinare, îndepărtare sufletească, și nu cumva, răpiți de lume, să ne înstrăinăm sufletește unii de alții, ci să rămânem în familie”, a spus Înaltpreasfinția Sa. 

În aceeași zi, în mai multe parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos slujitorii sfintelor altare şi credincioşii au avut bucuria de a se reîntâlni cu românii care trăiesc peste hotarele ţării, mai întâi la Sfânta Liturghie, apoi la agapa creştină şi la diverse activităţi organizate special pentru această zi şi orientate către comuniune frăţească şi socializare, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial. 

Duminica migranților români este sărbătorită în fiecare an în Patriarhia Română în prima duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului, începând cu anul 2009.