Duminica Mironosițelor la catedrala din Suceava

Un articol de: Daniela Livadaru,   Irina Ursachi - 06 Mai 2025

În Duminica Mironosițelor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădău­ților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul amenajat sub streașina Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Suceava, aflată într-un amplu proces de restaurare. Alături de slujitori ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” și clerici de la Centrul eparhial Suceava, din soborul slujitor a făcut parte și arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhi­episcopiei Sucevei și Rădăuților.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, dirijor fiind pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu. Cuvântul de învățătură a fost rostit în momentul împărtășirii clericilor de către arhim. Galaction Dominte, stareț al Mănăstirii Bo­toș, aflată în apropiere de Vatra Dornei, pe raza Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. 

Întâistătătorul Eparhiei Sucevei și Rădăuților i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvântul de învăță­tură, amintind că cei care doresc să își lărgească și mai mult orizontul cunoștințelor pot lectura predica pe care a alcătuit-o la această duminică, postată pe site-ul Arhi­episcopiei Sucevei și Rădău­ților și intitulată Mironosițele - primele mărturisitoare ale Învierii lui Hristos.

Apoi le-a felicitat pe toate femeile creștine, întrucât în această zi sunt sărbătorite cele care se nevoiesc în împlinirea voii lui Dumnezeu. 

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a citit apoi rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate, inclusiv pentru cei ce suferă de depresie, iar la final, toți cei care au venit cu multă evlavie să îl cinstească pe sfântul ocrotitor al Cetății Sucevei, ale cărui moaște se află în paraclisul mănăstirii ctitorite de Bogdan al III-lea și Ștefăniță Vodă, au fost binecuvântați și prin stropirea cu apă sfințită.