Duminica naşilor şi finilor la Biserica „Brânduşa” din Craiova

Data: 05 Septembrie 2015

Duminică, 6 septembrie, la Biserica „Sfântul Ni­colae-Brânduşa” din Craiova va avea loc cea de-a şaptea ediţie a manifestării „Duminica naşilor şi finilor din Parohia Brânduşa”. După cum ne-a informat părintele paroh Gabriel Sorescu, iniţiatorul acestui eveniment, sunt invitaţi să participe toţi copiii cu vârsta până în 7 ani, însoţiţi de naşii lor, de părinţi sau de bunici, să se roage împreună şi să primească Sfânta Împăr­tăşanie. „Este un prilej în care naşii îşi cheamă finii la biserica unde au primit botezul sau de care sunt legaţi sufleteşte şi, ajungând aici, îi aşteaptă o frumoasă surpriză. Mă refer la faptul că, venind la biserică, le pregătim de fiecare dată câte o mapă în care naşii găsesc acolo Simbolul de Credinţă pe care l-au rostit la botez, câteva sfaturi pentru suflet, cum să-şi educe finii în credinţa ortodoxă, o carte de rugăciuni şi alte lucruri ziditoare de suflet”, a precizat părintele Gabriel Sorescu.