Duminica Ortodoxiei în Arhiepiscopia Clujului
În Duminica Ortodoxiei, prima duminică din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca şi a săvârşit hirotonia întru diacon a candidatului la preoţie Ioan Tănase. IPS Mitropolit Andrei a dat citire scrisorii pastorale a Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul "Teofania" al Bisericii "Schimbarea la Faţă" din Cluj-Napoca, dirijat de conf. dr. Ciprian Para.
Seara, la sfârşitul slujbei Pavecerniţei Mici săvârşite în catedrală, Înalt Preasfinţitul Andrei a continuat seria de cateheze "O seară cu Hristos şi Maica Sa", vorbind celor prezenţi despre cel de-al doilea duh, "al grijii de multe", menţionat în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, pe care Îi cerem Domnului să nu ni-l dea nouă. IPS Andrei a subliniat legătura care există între acest duh şi deznădejde sau tristeţe, precum şi consecinţele lor nefaste pentru viaţa duhovnicească a omului credincios. Duminica Ortodoxiei la Gherla Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Parohia "Cuvioasa Parascheva" din Gherla, înconjurat de un sobor de preoţi, printre care s-a aflat şi inspectorul de religie al judeţului Cluj, pr. Liviu Vidican Manci. PS Vasile a oficiat apoi Taina Sfântului Botez pentru şase copii de la Centrul maternal "Sfânta Maria" din oraş, după cum ne-a spus pr. paroh Petru Băgăcean, slujbă urmată de depunerea jurământului de credinţă de către membrii aleşi în Consiliul parohial, în faţa episcopului. Programul a continuat cu alte activităţi. PS Vasile Someşanul a avut o întâlnire cu copiii şi tinerii din parohie, cărora le-a adresat un îndemn părintesc spre folosul lor sufletesc. Taina Sfântului Maslu la Dej Duminică seara, PS Vasile Someşanul a oficiat Taina Sfântului Maslu la Biserica "Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian" din curtea Spitalului Municipal Dej, unde slujeşte pr. Pavel Pop. Slujba a fost săvârşită într-un sobor de 24 de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi. Ierarhul participă de două ori pe an la Taina Sfântului Maslu la această biserică, iar de această dată a vorbit credincioşilor despre bolile sufleteşti - păcatele care ne despart de Dumnezeu, şi despre remediul pentru ele - apropierea de Biserică, cel mai mare spital al lumii, care ne vindecă şi ne pregăteşte pentru veşnicie. Vizita ierarhului încununează 10 ani de la târnosirea bisericii spitalului şi se înscrie într-un program duhovnicesc mai amplu, aici fiind o tradiţie ca în fiecare primă săptămână din posturile mari de peste an să se săvârşească Taina Sfântului Maslu zilnic, de către un sobor de preoţi din Protopopiatul Dej, după cum a spus pr. Pavel Pop.