Duminica Ortodoxiei în Fanar
Duminică, 13 martie, într-o atmosferă plină de pace, înconjurat de ierarhi ai Tronului Ecumenic, dar şi din Bisericile Ortodoxe ale Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei şi Greciei, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a săvârşit dumnezeiasca Liturghie în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Fanar.
În cuvântul de învăţătură, privitor la duminica prăznuită, a Ortodoxiei, Sanctitatea Sa a subliniat: "De aproape douăsprezece veacuri, Ortodoxia îşi serbează onomastica în prima duminică a Postului Mare şi îşi aduce aminte de biruinţele pe care le-a purtat, cu harul lui Dumnezeu, împotriva duşmanilor ei din afară, a prigonitorilor lui Hristos, şi a celor dinăuntru, a diferiţilor eretici, care au încercat să schimbe conţinutul învăţăturii drepte, "înşelând pe alţii, ei înşişi fiind înşelaţi". Sărbătoreşte în fiecare an, dar trăieşte zi de zi adevărul credinţei şi îl predică în întreaga lume, pentru că vrea "ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină", a spus Patriarhul Ecumenic. În timpul dumnezeieştii Liturghii a avut loc şi hirotonia Marelui Protosinghel al Patriarhiei Ecumenice, Stefanos, ca Mitropolit al Kalliopolei şi Madytului - eparhie aflată pe teritoriul Turciei de azi -, urmând să slujească în continuare la Patriarhia Ecumenică, suplinind funcţia protosingheliei. Alegerea sa a avut loc joi, 3 martie, împreună cu cea a Arhicancelarului Sfântului şi Marelui Sinod, Elpidoforos, ales ca Mitropolit al Prusiei, şi care urmează să fie hirotonit în Duminica Sfântului Grigorie Palama, pe 20 martie. Noul Arhicancelar va fi Arhimandritul Bartolomeu Samara, ales din cadrul Cancelariei Sfântului şi Marelui Sinod. Au slujit 12 arhierei Adresându-se ierarhului nou hirotonit, Înalt Preasfinţitul Stefanos, Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu a spus: Ne-am bucurat de intrarea ta în cler, în urmă cu aproape 15 ani, şi am văzut de aproape creşterea ta, urcuşul tău duhovnicesc, credinţa ta şi credincioşia ta în acest sfânt aşezământ, pe care toţi avem cinstea să îl slujim. Serios şi cu demnitate sfântă, "râvnitor al vieţii înţelepte", cu voce frumoasă şi ancorat în tradiţie, cunoscător, dar şi împlinitor al tipicului Bisericii celei Mari, continui cu bună conştiinţă slujirea ta, pe care ai început-o din strănile diferitelor biserici ale cetăţii noastre, ca evlavios ieropsalt. Ai studiat istoria aici (Universitatea din Istanbul, n.r.) şi teologia la Tesalonic şi ţi-ai pus, de atunci, darurile şi înzestrarea ta necondiţionat la dispoziţia Bisericii. Şi tu, "plin de credinţă şi de putere", ca şi ocrotitorul tău, Sfântul Protomartir Ştefan, vei fi între stâlpii de sprijin ai Bisericii aici, în sfântul ei centru, şi ai neamului aici, în matricea lui duhovnicească - şi istoria noastră va merge mai departe. Vrednic! La sfârşitul Sfintei Liturghii a avut loc tradiţionala litanie, în cadrul căreia cei 12 arhierei slujitori, împreună cu Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu, au ieşit din biserica patriarhiei, purtând icoane în mâini şi binecuvântând mulţimea credincioşilor de la balconul Reşedinţei patriarhale, spre care s-au îndreptat.