Duminica Ortodoxiei la Sydney, Australia
Duminică, 4 martie, Preasfinţitul Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande a slujit Sfânta Liturghie la Parohia Sfânta Maria din Sydney, înconjurat de părintele Valeriu Botezatu şi de părintele Gabriel Popescu, primul paroh al bisericii românesti din Sydney. După otpust a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar credincioşii au pornit într-o procesiune cu sfintele icoane.
În încheiere Preasfinţitul Episcop Mihail a subliniat importanţa acestei sărbători a Ortodoxiei şi a amintit jertfele părinţilor şi ale creştinilor pentru păstrarea dreptei credinţe şi aşezarea icoanele la locul de cinste binemeritat în Biserica Ortodoxă. A urmat o şedinţă a membrilor Consiliului Parohial în care au fost analizate obiectivele şi planul de acţiune pentru construirea noului Centru pastoral-misionar al parohiei. La invitaţia Înalt Preasfinţitului Stylianos, Arhiepiscop Ortodox Grec al Australiei, vecernia Duminicii Ortodoxiei a fost săvârşită la biserica grecească „Sfântul Nicolae” din Marrickville, Australia, în prezenţa I.P.S. Arhiepiscop Stylianos , a P.S. Irinej - Episcop ortodox sârb, a P.S. Mihail - Episcopul ortodox român, a P.S. Serafim - episcop vicar al Diocezei Greceşti din Australia şi a unui sobor de preoţi şi diaconi din diocezele ortodoxe canonice ale Australiei. A avut loc procesiunea cu sfintele icoane după care s-a citit Sinodiconul Ortodoxiei în limba greacă, sârbă, română şi engleză, după care ierarhii prezenţi au vorbit despre importanţa sărbătorii, despre biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor şi despre importanţa unităţii pentru care trebuie să ne rugăm şi să luptăm împreună.