Duminica Ortodoxiei sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 5 martie, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură intitulat „Biserica Ortodoxă Îl propovăduiește pe Hristos”.
„Biserica Ortodoxă arată înspre Domnul Iisus Hristos și Îl propovăduiește pe El, «Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii» (Ioan 1, 29)”, a subliniat ierarhul. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre importanța și rolul icoanelor în viața credincioșilor și a arătat cât de importante sunt faptele de milostenie, citind în acest sens Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul mântuirii 2023.
La finalul textului pastoral, credincioșii au fost îndemnați să fie darnici și milostivi cu aproapele lor și să sprijine activitățile Bisericii prin contribuţia lor la colecta pentru Fondul Central Misionar. Sumele vor fi destinate activităților misionare și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și sprijinirii parohiilor izolate, în care locuiesc doar oameni în vârstă, a mănăstirilor sărace şi a eparhiilor din ţară şi din diasporă, cu posibilităţi financiare precare.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Sergiu Stanciu.
La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni, iar o parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața catedralei din Piața „Avram Iancu”, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.