Duminica părinţilor şi copiilor, sărbătorită în Episcopia Oradiei
În Duminica a doua după Rusalii, a Sfinţilor Români, dedicată părinţilor şi copiilor în întreaga Patriarhie Română, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Oradea. Cu acest prilej, la Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi, părinţi, elevi, profesori de religie şi alte cadre didactice de la şcolile şi liceele din Oradea, dar şi din judeţul Bihor.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie din Catedrala episcopală au fost date de corul "Diacon Nicolae Firu" al Liceului Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea, care, la momentul chinonicului, a susţinut un mic concert religios. În cadrul slujbei, tânărul teolog Florin Marius Buştea a fost hirotonit în treapta diaconiei, urmând a fi hirotonit preot pentru Parohia Râpa, Protopopiatul Tinca. Părintele Radu Rus, Vicar-administrativ al Episcopiei Oradiei şi directorul Liceului Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea, a dat citire "Cuvântului Pastoral la Duminica Părinţilor şi Copiilor lor" al chiriarhului, cuvânt care a fost citit în toate parohiile din cuprinsul eparhiei. În cuvântul său, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a subliniat fericita coincidenţă din anul acesta, dintre Duminica Sfinţilor Români şi cea a Părinţilor şi Copiilor: "Prin Duminica Părinţilor şi a copiilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română din ţară şi din străinătate este sărbătorită familia. Sărbătoarea de astăzi, a Sfinţilor Români, se înscrie în frumoasa tradiţie de pomenire a sfinţilor pe care i-a odrăslit pământul românesc şi a altor sfinţi care au venit pe pământul românesc şi au devenit sfinţi. Astăzi, prin urmare, este bucurie mare în cer şi pe pământul românesc, pentru că îi sărbătorim pe sfinţii români, de la primii Apostoli care au propovăduit cuvântul Evangheliei pe întreaga vatră a etnogenezei româneşti, atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, pe martirii care au fost persecutaţi pentru credinţa în Hristos, pe ierarhii care au participat la primele sinoade ecumenice, pe ierarhii care au mărturisit credinţa ortodoxă pe pământul patriei noastre, care au sfinţit biserici, care au hirotonit preoţi şi au rânduit în aşa fel, încât credinţa ortodoxă să fie apărată şi transmisă din generaţie în generaţie prin puterea harului Duhului Sfânt. Îi sărbătorim pe sfinţii voievozi din neamul românesc, sărbătorim mulţimea de cuvioşi şi cuvioase maici, care au mărturisit pe Hristos pe pământul românesc", a spus PS Sofronie. Sacrificiile generaţiilor din trecut, în ajutorul copiilor de azi Referindu-se la sfinţii neamului strămoşesc, Preasfinţitul Sofronie a arătat: "În această Duminică specială, în care îi pomenim pe toţi înaintaşii noştri sfinţi, ne regăsim în pomenirea familiilor noastre creştine ortodoxe şi româneşti. Aşadar, astăzi vă sărbătorim pe voi, dragi copii, şi ne mărturisim nădejdea că dintre voi, dintre generaţiile de azi, Dumnezeu va rândui nu numai viitorul Bisericii, căci pentru voi construim biserici, ci va rândui, dintre cei care acum sunteţi mici, iar mâine veţi fi mari, viitorii sfinţi, pe care urmaşii urmaşilor voştri îi vor trece în calendare. Să dea Bunul Dumnezeu ca toate sacrificiile pe care generaţiile de dinaintea noastră le-au făcut, şi pe care generaţia noastră le face, să fie de folos acestor copii şi tineri care acum cresc şi care mâine se vor bucura de ceea ce noi le dăm şi le lăsăm ca moştenire sfântă şi scumpă pentru viitorul lor şi al neamului românesc, iar la sfârşitul călătorie pământeşti să ne regăsim cu toţii în lumina cerească a Preasfintei Treimi, împreună cu toţi sfinţii români, pe care astăzi îi prăznuim şi cu toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe soborniceşti". După Sfânta Liturghie s-a desfăşurat un program cultural-artistic susţinut de elevi de la Şcoala Generală "Nicolae Bălcescu" şi de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Oradea. A urmat, apoi, festivitatea de premiere a elevilor care s-au clasat pe locuri fruntaşe la etapele judeţeană şi naţională a olimpiadei de religie şi la disciplinele teologice, pentru învăţământul teologic preuniversitar. Cu această ocazie, cei 61 de elevi premianţi au primit din partea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, diplome de apreciere şi daruri.