Duminica Părinţilor şi Copiilor, sărbătorită în Oradea
Cu prilejul sărbătoririi Duminicii Părinţilor şi Copiilor, în duminica a doua după Rusalii, a Sfinţilor Români, ieri, 6 iunie, în Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Oradea, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, la care au participat elevi de la şcolile şi liceele din oraş, însoţiţi de profesorii de religie şi alte cadre didactice. Răspunsurile la Liturghie au fost date de corul "Diacon Nicolae Firu" al Liceului Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea. În cadrul slujbei s-a dat citire "Cuvântului Pastoral la Duminica Părinţilor şi Copiilor lor" al chiriarhului. Apoi, s-a desfăşurat un program susţinut de elevi de la Şcoala Generală "Nicolae Bălcescu" şi de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Oradea. A urmat festivitatea de premiere a elevilor care s-au clasat pe locuri fruntaşe la etapele judeţeană şi naţională ale olimpiadei de religie şi la disciplinele teologice, pentru învăţământul teologic preuniversitar. Cei 61 de elevi premianţi au primit din partea Preasfinţitului Părinte Episcop diplome de apreciere şi daruri.