Duminica Paștilor la Catedrala Episcopală din Madrid

Data: 08 Mai 2024

De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la Catedrala „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Madrid, Spania. 

Din soborul care s-a rugat împreună cu ierarhul au făcut parte protosinghelul Macarie Bărgăvanu, eclesiarh și consilier administrativ bisericesc, protosinghelul Iosif Jurje, ieromonahul Efrem Ceaușu, arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier economic, arhidiaconul Ionuț Pârlea și ierodiaconul Ioanichie Oproae. 

​Au fost prezenți și reprezentanți ai Statului Român în Regatul Spaniei: Laviniu Enii, din cadrul Ambasadei României la Madrid, și Florea Tiberiu Trifan, consul general.