Duminica Sfântului Ioan Scărarul în Parohia Săcel, județul Sibiu
Duminica a 4-a din Postul Mare a adus binecuvântare arhierească în comunitatea din Săcel, județul Sibiu. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârșită în Biserica „Sfântul Nicolae” de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte slujitori ai Sfintelor Altare din comunități apropiate de localitatea Săcel. Credincioșii din satul sibian au participat în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu reprezentanții autorităților locale, informează Mitropolia Ardealului.
Cuvântul de învățătură al IPS Părinte Mitropolit Laurențiu a evidențiat viața și virtuțile Sfântului Ioan Scărarul, cinstit în Duminica a 4-a a Postului Mare.
„Sfântul Ioan a alcătuit scrierea «Scara» la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Raith de lângă Marea Roșie, cu scopul de a da monahilor, mai ales celor tineri, o regulă scrisă, după care viețuind, să urce spre cer ca pe o «scară», asemenea celei văzute de Patriarhul Iacov în vis. Lucrarea realizată de Sfântul Ioan în timpul stăreției sale a devenit, de-a lungul timpului, un adevărat manual pentru formarea și creșterea duhovnicească a călugărilor, fiind citită în mănăstiri ca o lectură obligatorie, mai ales în perioada Postului Mare”, a arătat ierarhul.
Astfel, „autorul ne arată taina «luptei» duhovnicești din suflet, din minte şi din inimă a celui care se străduieşte să urce spre Dumnezeu, prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti și prin curăţirea de patimi. Scara Sfântului Ioan Scărarul are treizeci de trepte, după numărul anilor vieţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la începutul propovăduirii Sale, iar urcarea pe fiecare treaptă înseamnă dobândirea unei virtuți sufletești. Asemenea scării văzute de Patriarhul Iacov, ea se sprijină cu un capăt pe pământ, ca să putem ajunge la ea, noi pământenii, iar cu celălalt capăt pe cer, arătând care este menirea și chemarea noastră, prin împreună-lucrarea cu harul dumnezeiesc, și anume aceea de a ne înălța, de a fi părtași la slava Împărăției cerești. Pe scara lui Iacov urcau şi coborau îngeri, înțelegând, astfel, simbolic, că virtuţile creştineşti sunt lucrări ale harului ceresc în inima curată a omului credincios”, a spus ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Ioan Oprişiu a fost hirotesit iconom. Preotul Ioan Oprişiu i-a mulțumit Părintelui Mitropolit Laurențiu pentru binecuvântarea adusă în mijlocul comunității, iar în semn de prețuire și recunoștință i-a oferit o icoană a Maicii Domnului și un ștergar brodat de un meșter popular din comunitate.