Duminica Sfintei Cruci în eparhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 07 Aprilie 2021

În Duminica a 3-a a Sfântului şi Marelui Post, închinată Sfintei Cruci, ierarhi din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit Sfânta ­Liturghie în catedrale eparhiale şi în mijlocul comunităţilor mănăstireşti pe care le-au ­vizitat, rostind cuvinte de învăţătură în care au explicat importanţa asumării crucii personale prin lepădarea de sine, pentru împărtăşirea din roadele Învierii Domnului. În această duminică, în toate bisericile ortodoxe din Patriarhia Română, la finalul slujbei Utreniei, a fost oficiată rânduiala scoaterii Sfintei Cruci şi aşezarea ei spre închinare.

Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, a transmis TRINITAS TV.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre puterea Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor: „Puterea lui Dumnezeu este nemăsurată. Printr-un cuvânt putea să le aducă pe toate aşa cum au fost întâi. Prin Cruce, însă, se arată dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu pentru noi. Luarea Crucii a fost urmată de Moarte şi Înviere, în care toate s-au împlinit şi s-au răscumpărat, dar cu jertfă, pentru că jertfa este semnul dragostei şi preţul scump şi sfânt al răscumpărării noastre. Prin Cruce a venit bucurie la toată lumea. Crucea îşi desă­vâr­şeşte rostul ei în Înviere”.

Mănăstirea Corbeni, judeţul Argeş

Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul şi Dreptul Iov” al Mănăstirii „Sfântul Ioan Boteză­torul”-Antoneşti din localitatea argeşeană Corbeni, a transmis TRINITAS TV.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre asumarea Crucii: „Oamenii, cu toată fiinţa lor, trup şi suflet, trebuie să îşi ofere viaţa lui Hristos. Dumnezeu ne-a oferit trupul şi sufletul, iar noi avem datoria de a I le da înapoi, prin cruce, maturizate. Trebuie să întoarcem lui Dumnezeu darul pe care ni l-a dat. De aceea, Dumnezeu ne întăreşte pentru a purta crucea suferinţei”.

Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit rânduiala scoaterii Sfintei Cruci şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.

În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a vorbit despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa creştinilor ca prezenţă sfinţitoare şi biruitoare a tuturor încercărilor. „Crucea reprezintă transformarea iubirii de putere în puterea iubirii. Definiţia Crucii este iubire adevărată. Crucea este înălţimea adâncimii şi lăţimea iubirii lui Dumnezeu care îmbrăţişează tot timpul lumea aceasta. De aceea Mântuitorul ne îndeamnă să ne lepădăm de tot ceea ce ne afundă şi ne izolează şi să punem toate poverile şi păcatele noastre înaintea Lui. Toate acestea devin o cruce şi Dumnezeu ne cheamă să ne recunoaştem slăbiciunea pentru ca întru El să devenim puternici”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Mănăstirea Coslogeni, judeţul Călăraşi

Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în mijlocul obştii Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” din localitatea Coslogeni, judeţul Călăraşi, se arată pe site-ul sf-esc.ro.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificația Sfintei Cruci: „Crucea ne-a deschis Raiul și a biruit moartea. ­Crucea zdrobește pe diavoli și-i alungă dintre noi. Crucea este scară de mântuire a lumii care ne urcă la cer. Să ne împăcăm și să ne iubim prin jertfa Sfintei Cruci. Să ne silim a ne duce fiecare crucea noastră cu smerenie, cu răbdare și cu nădejdea mântuirii. Să nu deznădăjduim în boli, în suferințe și în mulțimea necazurilor vieții. Să ne gândim că toți părinții, înaintașii și sfinții noștri au suferit și și-au dus crucea cu răbdare și bucurie până la capăt”.

Mănăstirea „Sfânta Treime”, judeţul Teleorman

Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea teleormăneană Drăgăneşti-Vlaşca, a transmis TRINITAS TV.

În cuvântul de învăţătură, Prea­sfinţia Sa a subliniat motivele pentru care a fost aşezată această zi de cinstire a Sfintei Cruci în mijlocul Postului Mare: „Sfânta Cruce este aşezată la jumătatea urcuşului duhovnicesc spre Înviere pentru a îndulci asprimea postului. Sfânta Cruce este sceptrul Împăratului Hristos şi ne arată Cine urmează să se arate la praznicul ce se apropie. În vechime, când împăratul lumesc mergea într-o parte a împărăţiei sale, înaintea lui erau purtate semnele împărăteşti. Aşa şi noi, văzând Sfânta Cruce, ştim că urmează să pătimească și să învieze Mântuitorul Hristos pentru noi şi a noastră mântuire”.

Mănăstirea Cerbu, județul Tulcea

În Duminica Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a poposit la Mănăstirea „Sfânta Cruce”-Cerbu, Protoieria Babadag, județul Tulcea. Ierarhul a săvârșit după rânduială Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și a rostit un cuvânt de învățătură despre Sfânta Cruce. Tot duminică, Episcopul Tulcii a vizitat și biserica parohială din localitatea Ciucurova, rostind cuvânt de binecuvântare credincioșilor prezenți.