Duminica a 2-a după Rusalii la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Ziua de cinstire închinată tuturor sfinților care au trăit pe meleaguri românești, Duminica Sfinților Români, sărbătorită în a doua duminică după Pogorârea Sfântului Duh, a fost prilej de bucurie și împreună-rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. În mijlocul monahilor și credincioșilor prezenți s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară amenajat în incinta complexului monastic, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost date de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale.
La momentul rânduit, arhid. Vasile Demciuc, consilier eparhial, a rostit un cuvânt de învățătură despre înțelesul duhovnicesc al Evangheliei citite în această zi și a evidențiat cât de important este locul pe care îl ocupă Sfinții Români în viața creștinilor.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a citit și rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți prin stropire cu apă sfințită. Totodată, ierarhul le-a mulțumit tuturor pentru dragostea și râvna cu care au participat la sărbătoarea hramului.
Numeroși credincioși au participat la Sfânta Liturghie, având totodată prilejul de a se închina la racla în care sunt așezate moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, prăznuirea aducerii cinstitelor sale moaște în Cetatea Sucevei având loc vineri, 24 iunie.