Duminica Sfinților Strămoși la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 16 Decembrie 2024

În Duminica a 28-a după Rusalii, închinată Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, credin­cioșii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” - Catedrala Arhi­episcopală din Suceava au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Ră­dăuților. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte clerici de la Centrul eparhial din Suceava și slujitori ai așeză­mântului monahal condus de arhim. Serafim Grigoraș. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Ioan Adrian Platon de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”-Milișăuți, din Protopopiatul Rădăuți. Acesta a explicat înțe­lesul duhovnicesc al Pildei celor poftiți la cină, evocată în Sfânta Evanghelie, și i-a invitat pe cei prezenți la un moment de reflecție asupra modului în care au răspuns și răspund chemării spre mântuire, chemării de a fi oaspeți ai lui Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul locului a dat citire unui scurt cuvânt la Duminica a 28-a după Rusalii în care îndeamnă la cercetarea conștiinței și la deschiderea inimii pentru a-L primi pe Mântuitorul Iisus Hristos, în chipul Sfintei Împărtășanii, dobândind astfel merinde pentru viața veșnică, informează site-ul arhiepiscopiasucevei.ro.