Duminica Stâlpărilor la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea.
Credincioşii prezenţi au ascultat cuvântul de învăţătură al ierarhului care a explicat că la acest praznic „serbăm intrarea triumfătoare a Împăratului cerurilor în Cetatea Sfântă, dar și venirea Sa în glorie, la sfârșitul timpurilor, când va inaugura cu putere Împărăția cerurilor”. Preasfinţia Sa a mai arătat că „pentru fiecare suflet Dumnezeu este aproape! Domnul vine la fiecare dintre noi, bate la ușa inimii fiecăruia, vorbește pe limba fiecăruia, dăruindu-ne darul de a fi împreună cu El”. La final, ierarhul a adresat cuvinte de felicitare celor care poartă nume de flori și derivate, în Bihor existând o frecvență mai crescută a acestora, urând tuturor o săptămână binecuvântată, cu mult folos, așteptând cu pocăință și inimă curată Învierea Domnului.
În Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie, la prăznuirea Sfinţilor ierarhi Ilie Iorest, Simeon Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul Centrului eparhial al Episcopiei Oradiei, cu ocazia hramului sfântului lăcaș, apoi a oficiat slujba Parastasului pentru cei adormiți.