Duminica Tomii în eparhii din Muntenia

Un articol de: Marius Nedelcu - 25 Aprilie 2017

În Duminica a 2-a după Paști, numită și „a Sfântului Apostol Toma”, Biserica Ortodoxă Română l-a prăznuit anul acesta și pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Cu această ocazie, ierarhi din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au slujit la catedrale și biserici care și-au serbat hramul și i-au binecuvântat pe credincioșii prezenți. Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a sfințit duminică, 23 aprilie, paraclisul de lemn închinat Sfântului Mucenic Mina, din cadrul Unității Militare 01042 din municipiul Curtea de Argeș. Locașul de cult din lemn a fost donat de Eparhia Argeșului și Muscelului unității militare, după ce în prealabil a fost un paraclis al Parohiei „Sfinții Martiri Brâncoveni” din orașul Mioveni. Biserica de lemn a fost așezată pe temelia ridicată în incinta unității militare din municipiul Curtea de Argeș. După slujba de sfințire, IPS Părinte Arhiepiscop Calinic a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul de lemn, iar la final a oferit locotenent-colonelului Florin Corneliu Șoltuz, comandantul unității militare, Distincția de onoare „Sfântul Neagoe Vodă Basarab”, iar preotului militar Grigore Gheorghe i-a acordat rangul de iconom stavrofor.

Credincioșii Parohiei „Sfântul Gheorghe” din orașul Odobești, județul Vrancea, au trăit duminică o dublă bucurie duhovnicească: sărbătorirea hramului și sfințirea bisericii parohiale, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. Slujba de târnosire a bisericii a fost oficiată de IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. După sfințirea bisericii, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a oferit răspunsurile liturgice. La final, ierarhul locului l-a hirotesit iconom pe preotul paroh George-Sabin Bogdan.

Locașul de rugăciune aflat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Odobești a fost construit în secolul al 17-lea, de către răzeșii locului, fiind atestat documentar pentru prima dată în anul 1706. Locașul de cult a fost renovat complet în ultimii ani, prin eforturile comunității locale și ale mai multor binefăcători.

Duminică, PS Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călă­rașilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din Slobozia. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Marius Sofian Luca pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Călărași. Credin­cioșii care au participat la slujbă au avut ocazia să se închine și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Agapia. În ziua sărbătoririi hramului noii Catedrale Episcopale din orașul Giurgiu, duminică 23 aprilie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Credincioşii prezenţi s-au putut închina la părticele din moaştele Sfântului Gheorghe, păstrate în sfântul locaş, precum și la moaș­tele altor sfinți. De asemenea, cei prezenți au avut bucuria de a săruta icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă de la Așezământul „Grădina Maicii Domnului” din localitatea Letca Nouă, județul Giurgiu.