Duminică trecem la ora de iarnă
România va trece la ora de iarnă în noaptea de 29 spre 30 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. Astfel, ziua de duminică, 30 octombrie, va fi cea mai lungă zi a anului, având 25 de ore. Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, informează CFR Călători. În România, a fost introdus pentru prima dată sistemul de schimbare a orei în 1932, când modificarea se opera în prima duminică a lunii aprilie, respectiv în prima duminică a lunii octombrie, practică rămasă în vigoare până în 1943. În 1979, România a semnat Convenția fusurilor orare, revenind la acest procedeu.