Duminica Tuturor Sfinţilor în Transilvania
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor, mai multe lăcaşuri de cult din Transilvania şi-au prăznuit hramul, între acestea fiind Schitul de la Gura Izvorului, a Mănăstirii Toplița, județul Harghita, Schitul „Duminica Tuturor Sfinților” Suseni-Colț din județul Hunedoara şi Catedrala Eroilor din Hunedoara. De asemenea, în această duminică, a fost târnosită Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Sighetu Marmaţiei.
La Schitul Mănăstirii Toplița, de la Gura Izvorului, județul Harghita, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa unui număr mare de credincioși din Toplița și localitățiile învecinate. În timpul Sfintei Liturghii a fost tuns în treapta de rasofor, tânărul David. Schitul de la Gura Izvorului a primit în dar un clopot cu o greutate de 500 de kilograme care a fost sfințit și binecuvântat cu această ocazie de către PS Episcop Andrei pentru a putea fi așezat în clopotnița de la intrarea în curtea locașului de cult. Ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre asemănarea omului cu Dumnezeu: „Sfinții au fost oameni pământeni ca și noi dar spre deosebire de noi s-au luptat cu păcatele și au ajuns casnicii și prietenii Lui Dumnezeu dar și mijlocitori ai noștri către Preasfânta Treime”.
Hram la Suseni-Colţ, Hunedoara
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul „Duminica Tuturor Sfinților” Suseni-Colț din județul Hunedoara, cu ocazia hramului. Ierarhul a oficiat slujba înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar în cuvântul de învățătură le-a vorbit credincioșilor prezenți despre „dinamica omului de la chipul la asemănarea cu Dumnezeu, sfinții fiind aceia care întruchipează modele de închinare și de jertfă a vieții lor lui Hristos”. De asemenea, ierarhul hunedorean i-a îndemnat pe cei prezenți „să încerce să adauge vieții lor cât mai multe daruri duhovnicești printr-o viață curată şi bineplăcută lui Dumnezeu”.
Târnosire la Sighetu Marmaţiei
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Sighetu Marmaţiei, situată la Locul Târgului, unde este paroh Sorin Gheorghe Tomoiagă. Din sobor au făcut parte Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, pr. Gheorghe Tomoiagă, fost paroh, care, în ziua târnosirii a împlinit 80 de ani, preoţi din parohii sighetene şi din localităţile protoieriei.
Cu ocazia slujbei de târnosire, PS Iustin Sigheteanul a dat şi al doilea hram, „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, 2016 fiind „Anul Comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu”, în Patriarhia Română.
Biserica târnosită în Duminica Tuturor Sfinţilor este cea mai veche biserică ortodoxă din Sighetu Marmaţiei, fiind zidită între anii 1971-1973 pe locul unde exista o capelă ortodoxă. Edificiul bisericii s-a realizat prin transformarea casei în care s-a născut Ioan Buteanu, unul din liderii revoluţionarilor români de la 1848, fost prefect al Zărandului între 1848-1849, închis la Brad şi spânzurat, în 23 mai 1849 în Iosăşel, la ordinul dat de maghiari. Casa în care s-a născut patriotul român a fost cumpărată pe seama parohiei nou înfiinţate de preotul Mihai Oprişanu, care a devenit ulterior protopop al Sighetului.
Biserica a fost pictată, între 1981-1982, de Gabriel Dogărescu. Au slujit preoţii Gheorghe Voina şi Gheorghe Tomoiagă, în timpul căruia s-a realiza cafasul şi turnul-clopotniţă.
Din 2009, paroh a devenit Sorin Gheorghe Tomoiagă în timpul căruia s-a construit o nouă catapeteasmă din stejar sculptat, realizată de meşterul Vasile Mircea, cu icoane noi, pictate de Dorel şi Mihaela Petrovan, toţi din Sighetu Marmaţiei, s-a curăţat şi reînnoit pictura de Dumitru Pârvulescu, s-a construit un altar de vară în curtea bisericii, un lumânărar, s-a placat cu piatră gardul bisericii, s-au făcut reparaţii exterioare, s-a reorganizat Sfântul Altar, prin rezidirea Sfintei Mese şi a unui proscomidiar din cărămidă.
Slujba târnosirii a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de Vară de PS Iustin Sigheteanul, în fruntea unui sobor de 20 de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Tatiana Roşca.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit credincioşilor despre Duminica Tuturor Sfinţilor şi despre Duminica Sfinţilor Români care se sărbătoreşte duminica viitoare, despre cum se poate dobândi mântuirea, semnificaţia Duhului Sfânt, ce înseamnă Biserica lui Hristos. De asemenea, ierarhul a vorbit despre semnificaţia şi compoziţia icoanei Tuturor Sfinţilor.
În încheiere, după Sfânta Liturghie, ierarhul i-a oferit preotului Sorin Gheorghe Tomoiagă, pentru activitatea sa pastoral-misionară, pentru meritele sale edilitar-gospodăreşti şi social-filantropice şi pentru contribuţia adusă la reînnoirea bisericii, în semn de apreciere şi preţuire, o bederniţă şi Gramata Episcopală, iar preotului Gheorghe Tomoiagă senior, la împlinirea a 80 de ani de viaţă, în 26 iunie, şi 57 de ani de slujire preoţească, o Gramată Episcopală. De asemenea, a oferit Diplome de vrednicie Consiliului şi Comitetului parohial, Consiliului Local şi binefăcătorilor.
Hram la Catedrala Eroilor din Hunedoara
La sărbătoarea Tuturor Sfinților, Catedrala Eroilor din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți, în frunte cu părintele profesor dr. Ioan Mircea Ielciu, de la Catedra de patrologie a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu.
În cuvântul de învățătură, părintele profesor a evidențiat trăsăturile care îi diferențiază pe sfinți de oamenii obișnuiți, a afirmat necesitatea actuală a prezenței sfințeniei și a sfinților în viața oamenilor, ca modele de existență și de viețuire și atras atenția asupra faptului că „Dumnezeu ne cheamă pe toți la sfințenie, iar acest lucru este și o mare cinste, dar și o mare responsabilitate”. La finalul Sfintei Liturghii, Ioan Tiric, parohul locaşului de cult, a mulțumit tuturor preoților slujitori pentru prezența la sărbătoarea comunității și a mulțumit tuturor credincioșilor, donatorilor și celor care sprijină ridicarea și consolidarea catedralei.